
Intr-o atmosfera relaxata, calda, in care aproape puteai simti admiratia celor prezenti, si-au facut astazi intrarea, in sala George Enescu a Hotelului Hilton, membrii trupei IRIS. Si-au ocupat locurile si au inceput sa raspunda intrebarilor venite din partea mass-media.
De la intrebari legate de starea de sanatate a lui Cristi Minculescu si a sotiei acestuia, pana la intrebarile cu privire la reluarea activitatii profesionale, toti au primit raspunsurile pe care si le doreau, in modul cel mai prietenesc cu putinta.
Umorul cu care membrii trupei IRIS au raspuns intrebarilor a facut ca toti cei prezenti sa rada, iar atmosfera sa fie una destinsa, IRIS demonstrand ca o mare trupa reuseste sa treaca peste orice gen de probleme care ar putea interfera cu activitatea lor profesionala.
Prin conferinta de presa sustinuta astazi, IRIS au anuntat ca isi reiau activitatea, deocamdata cu cate un singur concert pe saptamana, astfel incat pe 18 iulie toti cei care ii iubesc vor putea sa-i vada intr-un prim concert la Simleul Silvaniei.
Pe 25 iulie, incepand cu ora 19:30, IRIS vor fi la festivalul CokeLive Peninsula in Targu Mures, iar pe 2 august la Bacau. Concertele din aceasta vara vor fi avanpremiera si pregatirea pentru revenirea in forta care se va produce pe 8 octombrie, la Sala Polivalenta, intr-un spectacol grandios.
Repetitiile in formula completa au reinceput, desi pauza de 6 luni isi face simtita prezenta, membrii trupei IRIS fiind la fel de emotionati ca si fanii lor, in ceea ce priveste revenirea pe scenele muzicale din Romania.
Pretul unui bilet pentru concertul IRIS din 8 octombrie va fi de 70 RON si vor fi puse in vanzare saptamana aceasta la casele de bilete ale Salii Polivalente, Teatrului National, in Magazinul Muzica, in retelele Diverta si Eventim si online: www. eventim.ro, www.bilete.ro, www.blt.ro, www.ticketpoint.ro.
Casa de discuri Roton va reedita intreaga discografie IRIS, din 1984, de la primul album ‘IRIS I’ si pana in prezent, lansare cu al carei prilej se organizeaza si concertul din 8 octombrie de la Sala Polivalenta. Ideea unei integrale discografice IRIS (in cadrul proiectului Casei de discuri Roton ‘Colectia de Aur’, care va include si DVD – ul ATHENAEUM – live) este punctul de plecare de la care s-a conturat si imaginea concertului de exceptie IRIS, un cadou facut de trupa de legenda a rock-ului romanesc tuturor fanilor.
Formatia Iris ne face un cadou de Craciun. Un duet de exceptie cu doamna Felicia Filip. Luni de la ora 19, la Teatrul National vor canta impreuna. Deja devine o traditie.
Astazi Iris au fost la Happy Hour, care ne-au spus ca vor realiza un album nou in curand, pregatirile vor incepe din februarie 2009,urmand ca viitorul album Iris sa apara in 2010.
“Da mama cu bici-un mine” este o melodie des auzita. Gabi Lunca a venit astazi la Happy Hour sa ne mai incante seara asa cum a facut o viata. Gabi Lunca povesteste despre viata sa si despre mama sa care a pierit pe cand ea avea 3 ani.
Tot astazi la Happy Hour vor veni si: Gabi Luncă, Zdob şi Zdub, Ca$$a Loco, Iris.
Editia “Cerbul de aur” de anul aceasta ne aduce multe surprize. O colaborare foarte interesanta este cea dintre Luminita Anghel si Iris, pregatita de ceva timp.
Mai mult detalii aflati de la colegii nostri de la Dulapiorul.com.
StarsStreet: Luminita Anghel; Iris
Legendara formatie Iris a fost astazi invitata in emisiunea Happy Hour. In scurtul interviul, membri formatiei Iris au povestit putin din trecutul lor. Pe vremea ceusista au fost interzisi, acum ca pot canta cat vor si cum vor, se bucura inca de succes. Pentru admiratorii genului rock si ai formatiei Iris, membri formatiei vin cu o veste buna. Vara aceasta vor avea foarte multe concerte pe litoral, mai precis in Costinesti. Ne-au cantat piesa “Dorinta”, live asa cum stiu ei mai bine. Ascultati-i si vedeti video ___citeste in continuare
Spectacol liber in aer liber la Satu Mare! Celebra trupa Rock Iris si Uriah Heep vor deschide printr-un concert, Zilele Culturale Satmarene.
Deci locuitorii orasului Satu Mare ___citeste in continuare


